Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că dacă nu va fi aprobat noul regulament cu privire la publicitatea stradală, atunci vor fi scoase toate panourile din Chișinău. Despre aceasta a anunțat la începutul ședinței de astăzi.
Parcul de troleibuze din Capitală s-a înnoit. 15 troleibuze din cele 25 care au fost procurate din Riga au ajuns deja la Chișinău. Primarul Ion Ceban susține că până la sfârșitul lunii ele vor fi puse pe linie.
Spitalele din Capitală cu greu mai fac față pandemiei de COVID-19. În terapie intensivă nu mai sunt paturi, iar în spitale au rămas puține locuri pentru bolnavii infectați cu coronavirus.
În pofida crizei din țară, Capitala va avea un brad în centrul Capitalei. Acesta este deja instalat și urmează să fie decorat cu globuri și luminițe. Pomul de Crăciun va fi inaugurat în data de 1 decembrie.
Se pare că nu vom vedea prea curând pe străzile Chișinăului cele 100 de autobuze noi promise de autoritățile municipale. Asta pentru că Agenția de Soluționare a Contestațiilor a anulat contractul de achiziție, motivând că au fost depistate abateri.
În cadrul emisiunii "Contrapunct" consilierul municipal Veaceslav Nedelea a vorbit despre schimbările din cadrul Primăriei Chișinău și realizările ce s-au produs în ultima perioadă în Capitală.
Cum și din bani intenționează municipalitatea să repare podurile care leagă străzile principale ale orașului? Răspunsul a fost dat de viceprimarul Chișinăului Victor Chironda, în studioul radio Sputnik Moldova.
O sculptură inspirată din povestea ”Cușma lui Guguță” scrisă de Spiridon Vangheli, va apărea în Capitală. Municipalitatea nu a decis, deocamdată, unde va fi amplasată compoziția. Locuitorii orașului vor avea posibilitatea să facă poze.
Primăria Chişinău a identificat 23 de loturi de teren care vor fi scoase la vânzare prin licitație. Acestea au fost amplasate pe o hartă online şi începând de astăzi informația este publică. Despre aceasta a anunțat primarul Capitalei, Ion Ceban.
Secretarul general interimar al Consiliului municipal Chișinău, Adrian Talmaci, a fost testat pozitiv la COVID-19. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței serviciilor primăriei Chișinău.
Autoritățile municipal au anunțat că din cauza pandmeiei, în acest an, copiii din Capitală nu vor merge fizic la taberele de odihnă, ci pot participa online la activitățile desfășurate de acestea. Se pare că numărul doritorilor este destul de mare.
Timp de două luni, mai multe spitale din Capitală nu au acordat servicii medicale cetățenilor pentru a preveni răspândirea infectării cu COVID-19, însă din această săptămână acestea își vor relua activitatea. Anunțul a fost făcut la ședința Primăriei Chișnău.
Primăria Capitalei intenționează să reducă numărul panourilor publicitare instalate hatotic pe străzile Chișinăului. Autoritățile au pregătit deja un proiect, iar joi urmează să discute cu reprezentanții companiilor de publicitate.
Primarul Ion Ceban a cerut să fie verificate toate construcțiile care se ridică în zonele interzise: în parcuri, pe terenuri de joacă sau în curți. Până la începutul lunii iulie urmează să fie prezentate informații în acest sens.
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a venit cu o reacție la teribilul accident produs în weekend, în urma căruia două persoane au decedat. Edilul-șef a declarat că o comise specială analizează circumstanțele și va veni cu mai multe măsuri.
Primarul Capitalei, Ion Ceban, îndeamnă locuitorii Chișinăului cu posibilități materiale să doneze produse alimentare pentru familiile nevoiașe.
Lupta cu ilegalitățile din Capitală continuă. Primarul general a publicat o listă de încălcări care ar fi prejudiciat bugetul local cu milioane de lei.
Primarul Capitalei, Ion Ceban, i-a avertizat astăzi pe pretori că îi va demite dacă în sectoarele pe care le administrează nu va fi curățenie. Avertismentul a fost făcut în cadrul ședinței operative a serviciilor municipal.
Reuniunea comună a raportorilor pentru Republica Moldova ai Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa a avut loc la Chișinău.
Numărul bărbaților care s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 depășește de aproape trei ori numărul femeilor candidate la această funcție. Iată profilul candidaților la alegeri.