În data de 15 noiembrie, în Republica Moldova a avut loc turul doi al alegerilor prezidențiale. Vedeți în această galerie fotografică cum au votat cetățenii.
Potrivit datelor preliminare anunțate de Comisia Electorală Centrală, în cadrul turului doi al alegerilor prezidențiale prezența la vot a constituit 52,71%.
Pe 15 noiembrie s-a desfășurat turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Scrutinul a fost marcat de mai multe incidente, atât în țară, cât și peste hotarele ei.
În turul doi al alegerilor prezidențiale, moldovenii ies într-un număr mai mare la vot. Până la această oră, peste 1,4 milioane de moldoveni și-au exercitat dreptul la vot - ceea ce reprezintă peste 46 la sută din totalul moldovenilor cu drept de vot.
După vot, Maia Sandu a făcut declarații în două limbi și a îndemnat cetățenii să meargă la vot și să-și decidă soarta de mai departe.
Cetățenii Republicii Moldova care vin să voteze influențează în mod real viitorul țării noastre. Este declarația bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah, care a votat la secția de lângă domiciliul ei din Comrat.
Situația la Varnița: reporterul Sputnik transmite de la fața locului că încă înainte de deschiderea secțiilor de votare aici au fost observate persoane cu drapele moldovenești.
Comisia Electorală Centrală a anunțat încă din ajun că astăzi, sâmbătă, este ziua tăcerii, în care candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova nu mai pot face agitație electorală.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a organizat astăzi o conferință împreună cu Comisia Electorală Centrală pentru a prezenta informații despre desfășurarea turului doi al alegerilor prezidențiale în diasporă.
Regulile de vot în al doilea tur al alegerilor prezidențiale pentru locuitorii de pe malul stâng al Nistrului au rămas aceleași ca în primul tur.
Comisia Electorală Centrală a aprobat desfășurarea sondajului de tip Exit Poll la ieșirea din secțiile de votare, în cadrul turului doi al alegerilor prezidențiale care urmează să aibă loc pe 15 noiembrie.
În ajunul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și în contextul remanierilor guvernamentale de astăzi, apare întrebarea dacă este posibilă reformatarea coaliției de guvernământ în Parlamentul țării - Iată ce crede Corneliu Ciurea despre această situație.
La fel ca în primul tur de scrutin, pe 15 noiembrie va fi realizat un sondaj after-poll, iar rezultatele vor fi prezentate imediat după închiderea secțiilor de votare.
Conferința de presă organizată de Comunitatea „WatchDog.MD și Institutul de Politici Publice cu tema „Sondaj electoral realizat la comanda IPP și a Comunității WatchDog.MD”
Urmăriți videoclipul realizat de Sputnik Moldova pentru a afla cele mai importante lucruri despre cei doi concurenți care au rămas în cursa pentru președinție.
Președintele în exercițiu al Moldovei a explicat care este situația în privința dezbaterilor pe care ar urma să le aibă cu candidatul PAS Maia Sandu.
Alegătorii care doresc să voteze la o altă secție de votare sau într-o altă localitate în turul doi al alegerilor prezidențiale trebuie să obțină repetat certificate cu drept de vot. Precizarea a fost făcută într-o ședință organizată de Comisia Electorală Centrală.
Analistul politic Roman Mihăieș a explicat importanța figurii șefului statului pentru cetățenii țării, ce împuterniciri are și dacă poate schimba cu adevărat viața oamenilor în bine.
În Moldova a fost stabilită data celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial. Pentru victorie luptă candidații care au obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Victor Juc, spune că ambii candidați la alegerile prezidențiale, care s-au calificat în turul doi, vor trebui să-și identifice noi susținători pentru a-și garanta victoria.