Guvernul de la Chișinău majorează bursele tuturor elevilor, studenților, doctoranzilor și medicilor rezidenți.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării consultă printr-un chestionar cetățenii privind obligativitatea uniformei școlare.
Deja de trei zile, autobuzul școlar nu poate circula din cauza condițiilor meteo nefavorabile: drumurile sunt distruse și acoperite cu ghețuș.
Guvernul de la Chișinău revoluționează procesul de înmatriculare la studii a studenților străini.
La vară, în taberele din Republica Moldova, se vor odihni pe gratis 400 de copii din stânga Nistrului.
În Moldova demarează o nouă reformă școlară, iar asta presupune o nouă criză în învățământ.
Ministerul Educației a anunțat că după vacanța de Crăciun vor fi redeschise două școli primare, iar o a treia urmează să-și deschidă ușile începând cu 1 septembrie 2018
Persoanele care își doresc să facă carieră în instituțiile de stat au ocazia să facă un pas pentru a obține un post de funcționar public.
Sâmbătă, 12 august, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) invită la sărbătoarea „Ziua Internațională a Tineretului", care va fi organizată în localitatea Varnița din raionul Anenii Noi.
Guvernul de la Chișinău majorează bursele tuturor elevilor, studenților, doctoranzilor și medicilor rezidenți.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării consultă printr-un chestionar cetățenii privind obligativitatea uniformei școlare.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării consultă printr-un chestionar cetățenii privind obligativitatea uniformei școlare.
Guvernul de la Chișinău majorează bursele tuturor elevilor, studenților, doctoranzilor și medicilor rezidenți.
The fact of registration and authorization of users on Sputnik websites via users’ account or accounts on social networks indicates acceptance of these rules.
Users are obliged abide by national and international laws. Users are obliged to speak respectfully to the other participants in the discussion, readers and individuals referenced in the posts.
The websites’ administration has the right to delete comments made in languages other than the language of the majority of the websites’ content.
In all language versions of the sputnik.md websites any comments posted can be edited.
A user comment will be deleted if it:
The administration has the right to block a user’s access to the page or delete a user’s account without notice if the user is in violation of these rules or if behavior indicating said violation is detected.
Users can initiate the recovery of their account / unlock access by contacting the moderators at moderator@sputniknews.com
The letter must contain:
If the moderators deem it possible to restore the account / unlock access, it will be done.
In the case of repeated violations of the rules above resulting in a second block of a user’s account, access cannot be restored.
To contact the team of moderators, write to moderator@sputniknews.com