Discuții controversate în ședințele plenare, dezbateri aprinse în comisiile parlamentare, polemici și controverse între deputați. Citiți aici materiale care reflectă actualitatea parlamentară - preocupările aleșilor, inițiativele înaintate de aceștia, proiectele de legi dezbătute și adoptate.
Președintele Parlamentului și fostul președinte al Republicii Moldova s-au întâlnit la Moscova cu președintele Dumei de Stat. Iată care a fost agenda discuțiilor.
Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a semnat decretul privind promulgarea mai multor legi adoptate recent de Legislativ.
Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, este nemulțumit de abrogarea ”legii miliardului” și spune că din această cauză ar putea fi afectată relația țării noastre cu FMI.
Deputații care au aderat anterior în mare grabă la grupul parlamentat al lui Andrian Candu, rând pe rând, părăsesc Pro Moldova.
Autoritățile din Moldova reduc din nou limita de import neimpozabil al mărfurilor. Dacă anul trecut au coborât-o până la 200 de euro, începând cu 1 ianuarie 2021 plafonul va fi redus în jumătate și va constitui 100 de euro.
Relațiile bilaterale actuale, ultimele evenimente politice din țară și situația din Parlament au fost principalele subiecte ale discuției dintre președintele Parlamentului din Moldova și diplomatul rus.
Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de lege cu privire la fondurile de pensii facultative. Cetățenii vor avea posibilitatea să-și pregătească primirea unei a doua pensii, de la o entitate licențiată.
Partidul „ȘOR” precizează într-un comunicat de presă cum își va organiza activitatea de mai departe în Parlament și ce obiective își propune. Formațiunea a aderat la noua platformă parlamentară „Pentru Moldova”.
Deputații care au părăsit Pro Moldova și parlamentarii din fracțiunea „Șor” au decis să își unească forțele în Parlament.
Prim-ministrul Republicii Moldova a reacționat în această dimineață la activitatea deputaților în cadrul primelor două ședințe din sesiunea toamnă-iarnă.
Deputații au votat astăzi în lectură finală un proiect ce se referă la susținerea mai multor categorii de persoane.
Deputații s-au adunat în ședință plenară și astăzi. Prima chestiune pe ordinea de zi a fost proiectul privind modificarea Legii bugetului de stat pentru 2020. Acesta a fost votat în cea de-a doua lectură.
Țara noastră va primi un împrumut de 70 de milioane de euro pentru lupta cu infecția COVID-19. Pentru sistemul de sănătate vor fi alocate 40 milioane de euro.
Deputații au votat în prima lectură ca mijloacele de transport din stânga Nistrului să poată să fie înmatriculate până în septembrie 2022.
Deputații au votat proiectul de lege care prevede susținerea cadrelor didactice și agricultorilor, în contextul ”COVID-19” și a secetei. Proiectul urmează să fie votat în lectura a doua.
Modificarea Legii Bugetului asigurărilor sociale de stat a fost aprobată de Legislativ în prima lectură cu majoritatea voturilor deputaților.
Deputații și-au încheiat vacanța. Sesiunea de toamnă a Parlamentului începe chiar astăzi, 1 septembrie.
Deputații moldoveni sunt de astăzi în vacanță. Luni s-a încheiat sesiunea de primăvară 2020 a Parlamentului.
Sancțiunile aplicate urmează să fie proporționale cu fapta săvârșită, fiind respectată totodată constituționalitatea cadrului legal.
Ajutorul va fi oferit pentru anumite categorii de cetățeni și oameni de afaceri. Este vorba despre aproape un milion de locuitori ai țării.