02:08 13 August 2020
În direct
  • EUR19.56
  • USD16.61
  • RUB0.23
  • RON4.04
  • UAH0.60
© Sputnik / Evghenii Panasenco

Primul lot de 6 locomotive din cele 12 unități procurate de Republica Moldova cu suportul instituțiilor financiare europene a ajuns la Chișinău. La evenimentul de întâmpinare a locomotivelor au participat mai mulți oficiali.

Republica Moldova a procurat 12 locomotive noi, pentru prima dată în ultimii 30 de ani. Primele 6 locomotive au ajuns dimineață la Gara Centrală din Chișinău.La evenimentul de intrare a locomotivelor în gară a participat președintele țării, Igor Dodon. 

''Este o zi istorică pentru Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Republica Moldova pentru că în premieră pentru toată perioada de independență a Republicii Moldova se fac astfel de investiții în revigorarea parcului de tehnică și restabilirea Căii Ferate'', a declarat președintele Igor Dodon. 

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean, a menționat că aceste locomotive erau foarte necesare pentru țara noastră. 

''Nu doar va eficientiza activitatea Căii Ferate și va răspunde necesităților cetățenilor, dar și va susține antreprenorii din Republica Moldova ca să-și livreze marfa pe piața internă și externă. Va micșora consumul și cheltuielile pentru locomotive, la fel va scădea timpul de transport a mărfii pe tronsoanele căii ferate și, cu siguranță, va crește viteza circulației'', a menționat Sergiu Răilean. 

Locomotivele au costat 45 de milioane de euro, bani oferiți în cadrul unui proiect finanțat de BERD, BEI și UE. Locomotivele sunt americane și au fost asamblate în Kazahstan. Pe tot parcursul drumului au fost însoțite de agenți de pază. 

''Am mers în jur de 15 zile. Drumul a fost normal. Nu am stat nicăieri, am mers continuu'', a spus un agent de pază din Kazahstan.

Cea mai veche locomotivă din Moldova are 50 de ani, iar ultima achiziție a fost făcută în anul 1991. Celelalte 6 locomotive urmează să ajungă la Chișinău până seara.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
tren, locomotive


Mai multe materiale video

Știrile Zilei