04:21 21 Septembrie 2017
Chişinău+ 19°C
În direct
Outside Ataturk Airport In Istanbul People Stand On A Turkish Army Tank

Tentativa de lovitură de stat din Turcia pare să fi eşuat

© REUTERS/ Reuters
În lume
Sa primesc un link scurt
8110

Cel puţin 60 de persoane au murit noaptea trecută, în operaţiunile de preluare a puterii de către Armata turcă.

CHIȘINĂU, 16 iul – Sputnik. Tentativa de lovitură de stat din Turcia pare să fi eşuat sâmbătă dimineaţă, în contextul în care mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a susţine Administraţia Recep Tayyip Erdogan, care pretinde că deţine controlul "în mare parte", potrivit mediafax.ro. 

Cel puţin 60 de persoane au murit noaptea trecută, în operaţiunile de preluare a puterii de către Armata turcă, informează The Guardian.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pare să deţină din nou controlul politic după tentativa de lovitură de stat soldată cu moartea a zeci de persoane şi arestarea câtorva sute, dar există informaţii că sunt în continuare confruntări militare în unele zone din Turcia.

"Au îndreptat armele poporului spre popor", a declarat Erdogan la Aeroportul Ataturk din Istanbul, dând asigurări că Administraţia sa a restabilit controlul.

Ministrul Justiţiei, Bekir Bozdag, a dat asigurări că tentativa de lovitură de stat a fost învinsă definitiv.

"Autorii loviturii de stat nu deţin nicăieri controlul în mod corespunzător; vor fi învinşi inclusiv în zonele în care deţin controlul, iar cei care au preluat mijloace aeriene vor fi doborâţi", a spus Bozdag, citat de agenţia Anadolu.

Nu este clar cine deţine controlul asupra Statului Major General al armatei turce, dar Guvernul a dat asigurări că şeful instituţiei, care era ţinut ostatic, a fost eliberat.

Un oficial prezidenţial a declarat pentru Associated Press, sub protecţia anonimatului, că cel puţin 60 de persoane au murit în confruntările militare, iar peste 330 de participanţi la lovitura de stat au fost arestaţi.

Prim-ministrul moldovean Pavel Filip convoacă, sâmbătă, o ședință de urgență la Guvern. Potrivit Guvernului, la ședință se va discuta despre situația din Turcia și despre soarta moldovenilor aflați în această țară, unde noaptea trecută o patre rebelă din armata turcă a încercat să preia puterea printr-o lovitură de stat. 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reiterează îndemnul către cetățenii Republicii Moldova aflați în Turcia să păstreze vigilența, să nu părăsească locuințele, să evite locurile publice, să monitorizeze situația prin sursele mass-media disponibile, să întreprindă toate măsurile necesare pentru sporirea securității personale.

Urmare a acțiunilor care au avut loc noaptea precedentă în Turcia, punctele de trecere a frontierei bulgaro-turce Kapitan Andreevo, Malko Tarnovo și Lesovo sunt complet închise din partea Turciei. La fel, zborurile aeriene de la Chișinău spre Istanbul rămân temporar suspendate.


Tematic

Ședință de urgență la Guvernul din Chișinău în legătura cu situația din Turcia
Ankara: tancurile au deschis focul asupra Parlamentului Turciei
Tagurile:
Moldova, lovitură de stat, Turcia
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei