20:33 24 Septembrie 2017
Chişinău+ 15°C
În direct
Carne de porc

Nici România nu mai vrea carnea de porc din Moldova

© Sputnik/ Valery Titievsky
În lume
Sa primesc un link scurt
14601

Încă o lovitură pentru producătorii de carne din ţara noastră. România a interzis intrarea produselor de origine animală din Republica Moldova pe teritoriul său.

CHIŞINĂU, 8 oct — Sputnik. Anunţul a fost făcut de ministrul Agriculturii din România, Achim Irimescu, care a precizat că au fost interzise toate importurile de produse animale din Moldova şi Ucraina, unde a fost semnalată pesta porcină africană, potrivit hotnews.ro.

Ministrul a precizat că interdicţia se referă la toate produsele de origine animală deoarece există riscul ca, spre exemplu, "salamul din carne de vită să conţină şi urmă de carne de porc".

porci
© Sputnik/ Александр Кряжев

Interzicerea importului produselor de origine animală din Ucraina şi Republica Moldova se referă şi la micul trafic de frontieră, „după ce în cele două ţări vecine au fost raportate cazuri de pestă porcină africană", a declarat Achim Irimescu.

Ministrul român al Agriculturii a estimat însă că principalul risc este legat de aducerea pestei porcine în România de către porcii mistreţi.

Amintim că din 6 octombrie şi Rosselhoznadzor a introdus restricții temporare privind livrările către Federația Rusă „a porcilor vii, a materialului genetic, cărnii de porc și produselor din aceasta de pe întreg teritoriul Republicii Moldova".

Reprezentanţii ANSA au declarat că virusul pestei porcine a fost adus în Moldova din Ucraina de către un locuitor al raionului Donduşeni.

Tematic

Focar de pestă porcină africană lângă granițele României și Republica Moldova
Tagurile:
produse animale, pesta porcină, interzis, import, Ucraina, România, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei