22:03 22 Februarie 2017
Chişinău+ 3°C
În direct
George Soros

Campania dusă de Soros pentru instaurarea haosului global

© AFP/ ERIC PIERMONT
În lume
Sa primesc un link scurt
51269

„Fundația pentru o Societate Deschisă” este instrumentul prin care, de-a lungul ultimelor două decenii, Soros a pompat miliarde de dolari în organizații non-profit din Statele Unite și din întreaga lume. De ce informațiile scoase la iveală de scurgerile DCLeaks au o importanță majoră.

CHIȘINĂU, 7 nov — Sputnik. Potrivit documentelor publicate de DCLeaks, Soros a donat mai mult de 30 de milioane de dolari grupurilor implicate în campania de susținere a lui Hillary Clinton pentru alegerile din noiembrie, Soros fiind, astfel, cel mai mare sponsor al acesteia, scrie Jerusalem Post, citat de Sputniknews.ro.

Așa că este foarte probabil ca susținerea lui Clinton din partea mass-mediei să fie cauza pentru care principalele surse media au încercat să țină sub tăcere aceste scurgeri.

Informațiile pe care le oferă numărul mare de documente publicate de DCLeaks au o importanță majoră deoarece dezvăluie încrengătura de rețele finanțate de Soros. Primul lucru pe care îl observăm este natura megalomană a proiectului filantropic al lui Soros. Nici un colț al globului nu a rămas ferit de efectele proiectelor susținute de acesta. Nicio zonă din sfera politică nu a rămas neatinsă.

Proiectele susținute de Soros, deși sunt diverse, au obiective comune. Toate urmăresc să slăbească capacitatea autorităților naționale și locale de a apăra legile și valorile țărilor și comunităților pe care le reprezintă.

Toate urmăresc să suprime piețele libere, fie că este vorba de piețe financiare, ideologice, politice sau științifice. Iar cei care implementează aceste proiecte pretind că acționează în numele democrației, al drepturilor omului, al echității economice, al egalității rasiale și sexuale și al altor „cauze nobile".

Cu alte cuvinte, scopul lor este de a submina democrațiile occidentale și de a împiedica guvernele să mențină ordinea sau de a nu permite societăților să-și păstreze identitatea și valorile proprii.

Mișcarea „Black Lives Matter" („Viețile negrilor sunt importante"), care a primit în ultimul an o finanțare de 650.000 de dolari de la grupuri controlate de Soros, este un exemplu tipic în acest sens. Argumentul principal al susținătorilor acestei mișcare este că, în SUA, poliția nu este o forță pozitivă, prin care este menținută ordinea și sunt respectate legile în societate. Ea este, mai degrabă un instrument de opresiune a negrilor de către albi. Astfel, este foarte posibil ca demoralizarea și intimidarea poliției să conducă la o creștere semnificativă a crimelor și infracțiunilor.

Un alt exemplu îl reprezintă acțiunile prin care Soros susține imigrația ilegală. În SUA și Europa, până în Israel, Soros a finanțat proiecte la nivel mondial prin care imigrația este folosită pentru a submina identitățile naționale și a modifica structura demografică a democrațiilor occidentale. E-mailurile făcute publice arată că grupurile sale s-au amestecat în alegerile care au avut loc în Europa pentru a determina alegerea unor politicieni ce pledează pentru deschiderea granițelor pentru imigranții din lumea arabă și pentru a-i sprijini, financiar sau în alt mod, pe jurnaliștii care relatează despre imigranți dintr-o perspectivă favorabilă acestora.

În paralel cu aceste eforturi, alte proiecte au drept obiectiv să nege dreptul țărilor de a-și păstra normele sociale consacrate. De exemplu, grupurile sprijinite de Soros se află în spatele campaniilor pentru recunoașterea căsătoriilor între homosexuali sau pentru apariția toaletelor publice unisex.

Din Ferguson la Berlin, până la Ierusalim, principalul scop al proiectelor sprijinite de Soros este de a produce tulburare și haos, astfel ca autorități locale, paralizate de acțiunile grupurilor finanțate de acesta, să devină incapabile să își protejeze societățile sau chiar să argumenteze în mod coerent că valorile societăților pe care le reprezintă merită apărate.

Putem spune că, într-un anumit mod, campania lui Donald Trump reprezintă o reacție fermă nu la adresa lui Clinton, ci la a lui Soros însuși, scrie publicația Jerusalem Post.

Aceasta recomandă popoarelor din Occident să își apere drepturile naționale și dreptul fiecăruia de a se proteja de efectele nocive ale acestor campanii premeditate de subversiune. Cetățenii trebuie să sprijine instituțiile naționale care luptă pentru a asigura această securitate, în concordanță cu principiile statului de drept, și pentru a sprijini și proteja valorile și tradițiile naționale.

Tematic

Soros: probabilitatea unui nou război mondial există
Două structuri ale lui Soros au fost declarate indezirabile în Rusia
Se așteaptă un declin al piețelor bursiere globale. Soros investește în aur
Tagurile:
DCLeaks, Democrație, Clinton, haos, ONG, Occident, George Soros
Reguli de utilizareCOMENTARII