01:39 23 Iulie 2017
Chişinău+ 25°C
În direct
Donald Trump și Serghei Lavrov

Detalii despre informația secretă pe care Trump i-a dezvăluit-o lui Lavrov

© AP Photo / Russian Foreign Ministry
În lume
Sa primesc un link scurt
154 0 0

Presa americană a aflat ce informații secrete au fost dezvăluite de Trump în timpul întrevederii cu Serghei Lavrov

CHIȘINĂU, 17 mai — Sputnik. Postul de televiziune american NBC News a aflat detalii privind discuțiile președintelui SUA, Donald Trump, și ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov. Potrivit surselor, subiectul discuțiilor a vizat planurile grupării Stat Islamic de a organiza un atentat terorist la bortul unui avion de pasageri.

Întâlnirea dintre Trump Lavrov a avut loc săptămâna trecută, în Cabinetul Oval de la Casa Albă. Ulterior, presa a anunțat că liderul american i-a dezvăluit diplomatului rus informații strict secrete care vizau activitatea ISIS.

Funcționarii americani afirmă că subiectul discuțiilor în cadrul întâlnirii Trump-Lavrov a fost Statul Islamic. În cadrul acestei întrevederi, președintele SUA ar fi dezvăluit informații despre planurile grupării de a organiza un atentat terorist la bordul unui avion care urma să aterizeze în SUA.

Sursele postului de televiziune au declarat că teroriștii planificau să doboare avionul cu ajutorul unei bombe plasate într-un notebook. Există informația că sistemelor de verificare din aeroporturi ar putea să le scape un astfel de dispozitiv ce ar urma să fie plasat într-un avion care efectuează cursa spre SUA.

NBC News menționează că dezvăluirea acestei informații ar putea pune în pericol viața unui agent secret israelian care este infiltrat în rândurile ISIS și oferă informații Washingtonului despre planurile teroriștilor.

Anterior, presa a anunțat că SUA examinează posibilitatea interzicerii notebook-urilor la bordul avioanelor care sosesc din Europa.

Donald Trump a declarat că avea tot dreptul să le dezvăluie rușilor o astfel de informație.

"În calitate de președinte am vrut să împărtășesc cu Rusia informațiile legate de terorism și securitatea zborurilor aeriene și am avut tot dreptul s-o fac. De asemenea, aș vrea ca Rusia să-și consolideze eforturile în lupta împotriva ISIS și terorismului", a scris Trump pe contul său de Twitter, fără a specifica detaliile legate de discuțiile cu Lavrov.

Însuși Trump a calificat întrevederea cu Lavrov drept una "excepțională".

Discuția dintre Trump și Lavrov a fost comentată și de consilierul președintelui SUA pentru securitatea națională, Herbert McMaster.

"Nu a fost compromisă nicio sursă", le-a declarat acesta jurnaliștilor.

Potrivit lui, liderul american a subliniat în timpul discuțiilor că Moscova și Washingtonul trebuie "să coopereze în domeniile de o importanță sporită".

În calitate de comandant suprem al forțelor armate, președintele SUA are tot dreptul să desecretizeze orice informație. Cu toate acestea, oponenții lui Trump afirmă că transmiterea către Rusia a unor informații secrete poate afecta grav relațiile cu aliații care au oferit aceste informații.

Totodată, acțiunile lui Trump au fost criticate nu doar de democrați, care nu scapă nici o ocazie pentru a lovi în președinte, dar și de colegii săi de partid. Spre exemplu, președintele Camerei Reprezentanților, Paul Rayan, a cerut Casei Albe explicații.

"Nu știm despre ce era vorbă, însă protejarea secretelor țării noastre are o importanță primordială. Speakerul așteaptă explicații din partea administrației", a declarat reprezentantul lui Rayan, Doug Andres.

Democrații au calificat acțiunile lui Trump drept "periculoase și iresponsabile".

"Marele partid istoric (republicanii n.r.) trebuie să pună țara mai presus de interesele de partid și să ceară o anchetă independentă și un procuror special", a declarat pe Twitter a doua persoană din conducerea Partidului Democrat, Richard Durbin.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

Tematic

Lavrov consideră că astăzi în politică nu mai există reguli
Serghei Lavrov și Rex Tillerson, conferință de presă (video)
Tagurile:
agent secret, informatii secrete, atentat terorist, Lavrov, Trump, Stat Islamic, avion, Casa Albă, SUA
Reguli de utilizareCOMENTARII






Știrile Zilei