21:13 18 Ianuarie 2018
Chişinău-1°C
În direct
Proteste în Iran

Violențele continuă în Iran: Cine vrea "schimbarea" în această țară

© AP Photo / Ebrahim Noroozi
În lume
Sa primesc un link scurt
133 0 0

Un ultim bilanț arată că numărul morților în urma celor cinci zile de violențe în Iran a ajuns la treisprezece

CHIȘINĂU, 2 ian — Sputnik. Violențele continuă în Iran, iar treisprezece persoane şi-au pierdut viața în timpul protestelor împotriva guvernului şi dificultăţilor economice — şomaj, preţuri ridicate şi corupție, scrie cotidianul.ro, cu referire la surse internaționale.

Printre cei uciși este și un polițist, alți trei fiind răniți în timpul manifestațiilor antiguvernamentale care zguduie Iranul deja de cinci zile.

Protestele au izbucnit joi la Mashhad, al doilea oraş iranian ca mărime, şi s-au răspândit rapid de-a lungul ţării. În total 13 persoane, dintre care zece manifestanţi, şi-au pierdut viaţa în timpul unor acte de violență din cursul acestor manifestații.

Preşedintele Iranului Hassan Rohani a avertizat luni că „poporul iranian va răspunde instigatorilor la tulburări", care nu reprezintă decât o „mică minoritate".

Totodată, președintele american Donald Trump, a declarat luni, într-o postare pe Twitter, că în Iran a venit „timpul pentru o schimbare".

„Marele popor iranian este reprimat de mulţi ani. Vrea hrană şi libertate. Bogăţia Iranului este prădată, la fel şi drepturile omului. Este timpul pentru o schimbare", a scris Trump.

Odată cu venirea lui Donald Trump la Sasa Albă, Iranul este una din ţintele predilecte ale atacurilor administrației americane, care denunţă ambiţiile regionale ale Teheranului, implicarea acestuia în mai multe conflicte care au loc în regiune, cum sunt cele din Siria şi Yemen, precum şi programul său de rachete balistice, potrivit digi24.ro.

Administraţia americană denunţă de asemenea cu regularitate acordul nuclear internaţional încheiat în 2015 pentru garantarea unei utilizări paşnice a programului atomic al Iranului.

Tematic

Declarație surprinzătoare, făcută de Igor Dodon în capitala Iranului
Tagurile:
acte de violenta, 13 morti, Manifestatii, schimbare, Trump, proteste, Iran
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei