22:05 21 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
Chuck Norris - Imagine Simbol

Chuck Norris către Viktor Orban: „Parcă te cunosc” - Vezi răspunsul premierului (Video)

© Sputnik / Юрий Абрамочкин
În lume
Sa primesc un link scurt
177 0 0

Cunoscuți amândoi ca simpatizanți și promotori ai curentului conservator, Viktor Orban și Chuck Norris au avut o serie de dialoguri savuroase.

CHIȘINĂU, 29 nov – Sputnik. Actorul american Chuck Norris și soția sa, Gena O'Kelly au făcut o vizită la Budapesta, unde s-au întâlnit cu premierul Ungariei, Viktor Orban.

"Bună! Parcă te cunosc de undeva", i-a spus Chuck Norris premierului. "Am citit atât de multe despre tine, încât simt că te știu foarte bine".

"90% din ce se scrie despre mine sunt lucruri negative. Dar sunt liberal fake", a afirmat Viktor Orban, care a postat clipul convorbirii pe pagina sa de Facebook. 

Simpatizanții curentului conservator din SUA, care l-au propulsat pe Donald Trump în funcția de președinte, denumesc "liberal fake" ceea ce ei consideră "minciunile presei progresiste", progresismul fiind curentul opus conservatorismului.

Actorul a venit imediat cu replica: "ești un fel de Trump". La care premierul a răspuns, zâmbind: "sunt mai mult decât atât".

Apoi cei trei, Gena, Chuck și Viktor, au plecat în aceeași mașină, îndreptându-se către o bază de antrenament a forțelor anti-teroriste din Ungaria.

Aflat la volan, Orban l-a informat pe Chuck despre originile sale. "Eu nu provin din rândurile elitei, ci dintr-un sat mic, aflat la 40 km de aici. Data viitoare, dacă vei avea timp, te invit să vezi...", a spus premierul maghiar.

Norris l-a informat pe premier că fiul său cel mare are 57 de ani, iar el, Chuck Norris, are 78.

Orban i-a prezentat actorului de filme de acțiune câțiva componenți ai trupelor anti-tero și cei doi au asistat împreună la o demonstrație de sporturi de contact.

"Sunteți toți prietenii mei", le-a spus Chuck Norris luptătorilor, încântat de cele văzute și amintindu-și probabil de nenumăratele filme în care a jucat astfel de personaje.

"Am văzut antrenamente în toată lumea. Aceasta este cea mai bună demonstrație la care am asistat", a afirmat celebrul actor.

La plecare, el s-a îmbrățișat cu Viktor Orban, iar Gena O'Kelly i-a transmis prim-ministrului maghiar: "Prieteni pentru totdeauna!".

Actorul și expertul în arte marțiale Chuck Norris a servit în Forțele Aeriene ale SUA, și deține propria școală de sporturi de contact, numită Chun Kuk Do. A jucat în numeroase filme de acțiune, cum ar fi Way of the Dragon, a fost personajul principal în serialul televizat Walker, Texas Ranger între 1993 și 2001. Chuck Norris este un devotat conservator și creștin, scriind câteva cărți pe tema creștinismului.

Tematic

O vedetă din Moldova a fost jefuită în Grecia: Iată ce bunuri i-au furat hoții - Video
O vedetă de la noi s-a măritat în secret: Iată cine este mirele - Foto
Tagurile:
actor, premier, vedeta, Viktor Orban, Ungaria
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei