23:42 25 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.03
  • USD17.87
  • RUB0.28
  • RON4.21
  • UAH0.67
Austria - Imagine Simbol

Țară europeană: Un consilier, trimis la „reeducare” pentru remarci rasiste și homofobe

© Sputnik / Aleksej Danitjev
În lume
Sa primesc un link scurt
72 0 0

Un consilier local din Austria va fi obligat să participe la cursuri de reeducare după ce a postat pe Facebook niște comentarii considerate homofobe și rasiste.

CHIȘINĂU, 30 nov – Sputnik. Un consilier de dreapta din Austria va fi trimis la un curs de reeducare după ce a publicat în rețele de socializare niște remarci calificate drept “rasiste” și „homofobe”, conform unei decizii a instanței de judecată, anunță portalul The Local.

Bruno Weber, consilier în orașul Amstetten din partea Partidului Libertății din Austria (FPO), a compărut în fața instanței în legătură cu anumite comentarii pe Facebook care vizau un banner publicitar al companiei feroviare de stat ÖBB.

În publicitatea în care era promovată o cartelă de reducere pentru familii erau prezentați doi bărbați, unul alb și altul de culoare, care țin în brațe un copil.

Weber a scris că imaginea este o “mizerie” aducând critici dure mesajului publicitar utilizat de companie.

​Consilierul a fost acționat în judecată pentru incitare la ură, iar instanța din Linz i-a oferit posibilitatea să evite o condamnare penal în cazul în care politicianul va accepta să participe la un curs de reeducare desfășurat de organizația neguvernamentală „Neustart”, care se ocupă de reabilitatea și integrarea socială a criminalilor.

Potrivit Neustart, cursul de șase luni face parte din eforturile de combatere a discursului de ură online și își propune ca persoanele "să înțeleagă de ce comportamentul lor este greșit și să recunoască modul în care își pot exprima opiniile fără a le denigra pe ceilalți".

Procedurile împotriva lui Weber vor fi închise pentru după o perioadă de probă de doi ani, în decursul căreia comportamentul consilierului va fi monitorizat.

Weber a acceptat participarea la cursurile de reeducare, explicând că accesul său de furie a fost rezultatul consumului de bere din acea seară.

Potrivit statisticii Ministerului Justiției din Austria, în anul 2017 au fost investigate 827 de cazuri de incitare la ură, în creștere față de 516 în 2015. Numărul dosarelor finalizate a crescut de la 49 la 107 în aceeași perioadă.

Tematic

Mari schimbări în Amsterdam, Olanda: Edilii atentează la cartierul „felinarelor roșii”
Studiu șocant: Țara din Europa în care cetățenii devin tot mai xenofobi
Tagurile:
Europa, La reeducare, consilier, Austria
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei