22:58 17 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.07
  • UAH0.63
Angela Merkel

Forumul Economic de la Davos: Cancelarul german Angela Merkel va ține un discurs

© AFP 2018 / TOBIAS SCHWARZ
În lume
Sa primesc un link scurt
71 0 0

Discursul pe care urmează să-l ţină cancelarul german vine la o zi după ce Merkel și președintele francez au semnat un nou tratat privind cooperarea franco-germană, care, așa cum l-a descris Angela Merkel, reprezintă un „pas către înfiinţarea armatei europene”.

CHIȘINĂU, 23 ian – Sputnik. Cancelarul german Angela Merkel urmează să susțină un discurs la Forumul Economic Mondial din Davos, Elveția.

Se așteaptă ca Merkel să vorbească despre problemele și provocările cu care se confruntă UE, inclusiv despre criza refugiaților care a izbucnit în Europa în 2015, potrivit Sputnik Internaţional

Discursul vine la doar o zi după ce Merkel și președintele francez Emmanuel Macron au semnat un nou tratat privind cooperarea și integrarea franco-germană, în orașul german Aachen. Tratatul are ca obiectiv, între altele, intensificarea cooperării dintre cele două țări în domeniul apărării şi reafirmă disponibilitatea de a oferi sprijin în cazul în care una dintre părţi este atacată. În plus, acordul vizează regiunile de frontieră și facilitează realizarea proiectelor transfrontaliere.

Marți, cancelarul german a descris tratatul ca reprezentând un pas către înfiinţarea unei armate europene comune, proiect propus de președintele francez, dar criticat dur de președintele american Donald Trump, care l-a calificat drept „insultător”.

La rândul său, Macron a declarat după ceremonia de semnare că, având în vedere că „puterile autoritare apar peste tot (…), trebuie să construim o armată europeană reală pentru a ne proteja și să avem o politică externă reală”.

Atât Macron, cât și Merkel au susţinut ideea unei armate europene comune pentru bloc, care va face parte din alianța NATO transatlantică mai largă.

Reprezentantul Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de apărare, Federica Mogherini, a respins această idee în noiembrie, în timp ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că eforturile UE nu ar trebui să ducă la o concurenţă cu Alianța, pe care a numit-o „piatra de temelie” a securității europene.

Tensiunile dintre Washington și Bruxelles cu privire la înfiinţarea unei armate a UE au apărut după mai multe declarații ale președintelui american Donald Trump. Potrivit lui Trump, Statele Unite cheltuie pentru NATO mai mult decât orice altă țară, deşi alianța aduce Europei mai multe beneficii decât SUA.

Tematic

Germania: Politica imigraționistă promovată de Angela Merkel va fi revizuită în curând
Cancelarul german, Angela Merkel, regretă respingerea acordului cu privire la Brexit
Tagurile:
Discurs, Angela Merkel, cancelarul german, Forum Economic, Davos
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei