14:21 19 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
Proteste la Londra

Londra: Sute de mii de oameni în stradă contra Brexitului - video

© REUTERS / Henry Nicholls
În lume
Sa primesc un link scurt
32210

Oamenii nu doresc retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, motiv pentru care au manifestat, astăzi, cerând organizarea unui al doilea referendum pro sau contra Brexitului.

BUCUREȘTI, 23 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Pe pancardele participanților la protest erau scrise mesaje precum ”Cel mai bun acord este nici un Brexit!” și ”Noi cerem o consultare populară!”

Acesta ar putea fi cel mai mare protest anti-Brexit de până acum, spun organizatorii. De asemenea, ei au precizat că au un motiv întemeiat să creadă că numărul de 700.000 de manifestanți – potrivit organizatorilor - atinsă în cursul unei adunări de același gen în octombrie, a fost depășită.

Susţinătorii menţinerii Marii Britanii în UE au pornit de la Marble Arch de lângă Hyde Park, la amiază, după care s-au îndreptat spre biroul premierului, iar apoi spre parlamentul de la Westminster, informează agerpres.ro

Trebuie făcută precizarea, deosebit de importantă, că petiția lansată în cursul acestei săptămâni pentru anularea Brexitului a strâns, în numai 3 zile, patru milioane de semnături, după apelul lansat de premierul Theresa May deputaților pentru a ratifica acordul de retragere din Uniunea Europeană.

Premierul britanic a exclus în mai multe rânduri organizarea unui nou referendum pentru sau contra Brexitului. May a considerat că, în acest fel, s-ar agrava divizările și s-ar fragiliza sprijinul democrației.

Сторонники ЕС участвуют в марше «Народное голосование» в центре Лондона
© REUTERS / Kevin Coombs
Сторонники ЕС участвуют в марше «Народное голосование» в центре Лондона

Potrivit susținătorilor Brexitului, un al doilea referendum ar duce la declanșarea unei crize constituționale majore. 

Mai mult, vineri, Theresa May a lăsat să se înțeleagă că ea ar putea să nu supună la vot săptămâna viitoare – pentru a treia oară – acordul privind Brexitul, care a fost deja respins cu o largă majoritate de două ori de Camera Comunelor din ianuarie și până în prezent.

Situația este destul de dificilă pentru May, ziarele Times și Daily Telegraph precizând că presiunile se accentuează asupra premierului britanic pentru ca aceasta să demisioneze.

Сторонники ЕС участвуют в марше «Народное голосование» в центре Лондона
© REUTERS / Peter Nicholls
Сторонники ЕС участвуют в марше «Народное голосование» в центре Лондона

Liderii europeni, care se reuniseră joi şi vineri la Bruxelles, au amânat data Brexitului din 29 martie pentru 22 mai dacă Camera Comunelor ratifică acordul de retragere săptămâna viitoare, sau pentru 12 aprilie în caz contrar.

Vineri, aceștia au atenționat UE că dispune de o ultimă șansă de a părăsi UE în mod ordonat.

Tagurile:
video, strada, oameni, contra, brexit
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei