19:06 18 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.80
  • USD17.65
  • RUB0.28
  • RON4.18
  • UAH0.68
Avion Air Canada

Momente de groază într-un avion de pasageri Air Canada: Zeci de răniți - Video

CC0 / Air Canada Airbus A330-300 lands at London Heathrow Airport, England
În lume
Sa primesc un link scurt
235 0 0

Un avion de pasageri Boeing Air Canada a aterizat de urgenţă în Honolulu după ce, în urma unor turbulenţe violente, cel puțin 35 de persoane au fost rănite, unele grav, potrivit presei locale.

BUCUREŞTI, 12 iul – Sputnik, Doina Crainic. Din cauza turbulențelor violente cel puțin 35 de persoane au fost rănite într-un avion Air Canada Boeing 777-200, care zbura pe ruta Toronto-Sydney. Avionul a trebuit să efectueze o aterizare de urgență la Honolulu, Hawaii.

„Potrivit relatărilor iniţiale, aproximativ 35 de persoane au suferit răni minore”, a declarat purtătoarea de cuvânt a companiei Air Canada, Isabelle Arthur, citată de Journal de Montréal.

Turbulențele s-au produs când Boeing-ul zbura peste Oceanul Pacific. O purtătoare de cuvânt a Air Canada a spus că au fost „neprevăzute și bruşte”. Piloții au trebuit să întoarcă avionul la aproximativ două ore după ce au zburat deasupra Hawaii, pentru a ateriza în Honolulu.

Avionul a aterizat în siguranță la Aeroportul Internațional Daniel K. Inouye din Honolulu, la ora locală 9.45, a declarat Air Canada.

Cel puțin două persoane, o femeie de 35 de ani și un bărbat în vârstă de 42 de ani, au fost imediat duse la spital, potrivit CTV News Hawai. Acești pasageri nu aveau centura de siguranţă şi s-au lovit cu capul de tavanul avionului.

În total, 269 de pasageri și 15 membri ai echipajului se aflau la bordul aeronavei.

„În prezent, asigurăm pasagerilor cazare și masă la hotel în Honolulu, precum și opțiunea de a relua zborul”, a declarat un reprezentant al Air Canada.

Tematic

Momente de groază într-un avion de pasageri - Pilotul a leşinat în plin zbor
Tagurile:
raniti, groaza, Canada, avion de pasageri


Știrile Zilei