11:53 24 Noiembrie 2020
În direct
  • EUR20.47
  • USD17.19
  • RUB0.23
  • RON4.20
  • UAH0.61
În lume
Sa primesc un link scurt
Coronavirusul, știri de ultima oră (1143)
257 0 0

”A eşuat în misiunea sa de a răspunde obiectiv la cea mai vastă criză sanitară mondială după ce pandemia de HIV/SIDA şi-a atins vârful la mijlocul anilor 2000”.

BUCUREȘTI, 17 apr – Sputnik, Evan Răutu. După acuzațiile lansate de Donald Trump împotriva Organizației Mondiale a Sănătății, dar mai ales după decizia președintelui de a nu mai finanța organizația, iată că republicanii din Congres intervin.

Congresmenii au transmis un apel către preşedinte prin care sprijină decizia acestuia de a suspenda finanţarea americană – și îi cer să o reia doar după demisia directorului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”Directorul general Tedros a eşuat în misiunea sa de a răspunde obiectiv la cea mai vastă criză sanitară mondială după ce pandemia de HIV/SIDA şi-a atins vârful la mijlocul anilor 2000”, se arată în apelul către Trump, semnat de 17 membri ai Comisiei pentru politică externă din Camera Reprezentanţilor.

Aceeași acuzație – de ”eșuare” în bătălia cu pandemia – a adus-o ieri Trump Organizației mondiale.

”Recomandăm să condiţionaţi toate viitoarele contribuţii la OMS pe anul fiscal 2020 de demisia directorului general Tedros”, îi transmit congresmenii lui Trump, precizând însă că ”înţelegem şi apreciem rolul vital pe care OMS îl joacă în lume, mai ales în contexte umanitare dificile”.

Pe de altă parte, congresmenii acuză ”Minciunile Partidului Comunist Chinez şi proasta gestionare a acestei crize de către OMS” care ar fi ”permis ca o epidemie regională să devină o pandemie”.

În același timp, congresmenii republicani au subliniat că SUA este principalul finanțator al OMS, cu peste 890 de milioane de dolari plătiţi la bugetul în curs, stabilit pentru o perioadă de doi ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (1143)

Tematic

Trump amenință că va suspenda Congresul SUA, fapt nemaiîntâlnit în istoria Statelor Unite
Tagurile:
pandemie, OMS, Congresul SUA, Trump

Știrile Zilei