10:32 11 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.46
  • USD17.19
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.64
În lume
Sa primesc un link scurt
205 0 0

Șeful statului a spus că a început să formeze viitorul Cabinet de Miniștri acum jumătate de an, când au venit în Guvern noi miniștri.

CHIȘINĂU, 3 iun - Sputnik. Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a semnat pe 3 iunie un decret prin care a demis Guvernul, a informat postul de televiziune de stat ”Belarus 1”.

Anterior, Lukașenko a anunțat că va pregăti un nou Cabinet înainte de alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc în data de 9 august. În acest sens, el a menționat că nu va exista nicio „revoluție” odată cu schimbarea Guvernului.

Președintele a precizat că a început formarea noului Cabinet de Miniștri acum jumătate de an, când în Guvern au venit noi miniștri.

Acesta este de părere că Belarus nu are nevoie în prezent de schimbări radicale, ținând cont de criza economică globală cauzată de pandemia de coronavirus.

”A crescut o nouă generație de lideri care și-au demonstrat eficacitatea și au lucrat bine în Guvern. De ce să-i schimbi? Ei pot activa”, îl citează pe Lukașenko Sputnik Belarus.

Totodată, președintele belarus a adăugat că cei care în perioada de criză nu pot face față volumului de muncă existent, „desigur, este necesar să-i înlocuim și să-i îndreptăm la un alt post de muncă”.

Din 2018, guvernul din Belarus este condus de Serghei Rumas. Propunerile pentru noua componență a Guvernului au fost deja transmise liderului belarus.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Pompeo la Minsk, despre condițiile de colaborare cu Belarus - detalii


Știrile Zilei