13:09 31 Octombrie 2020
În direct
  • EUR19.94
  • USD17.04
  • RUB0.21
  • RON4.09
  • UAH0.60
În lume
Sa primesc un link scurt
74 0 0

Tinerii mileniali și cei din Generaţia Z din Statele Unite au fost întrebați despre cunoștințele și percepția lor cu privire la Holocaust. Rezultatele au dezamăgit în mare măsură organizația din Germania care a comandat sondajul.

BUCUREŞTI, 17 sept – Sputnik. Rezultatele unui vast studiu realizat în toate cele 50 de state americane au fost publicate pe site-ul Conferinței despre Revendicările materiale ale evreilor împotriva Germaniei, o organizație germană care își propune în principal să facă dreptate victimelor Holocaustului. Sondajul i-a vizat pe tinerii „mileniali” și pe cei din generația Z, adică cei născuți după anii 1980.

Sondajul a arătat o „lipsă îngrijorătoare de cunoştinţe de bază despre Holocaust”, a scris cu regret asociația. Aproape 10% dintre cei intervievaţi nu auziseră niciodată de cuvântul „Holocaust”. 63% dintre cei chestionați au declarat că nu știu că șase milioane de evrei au fost uciși în al Doilea Război Mondial, iar peste jumătate credeau că au fost două milioane sau mai puțin.

„Cea mai importantă lecție este că nu mai putem pierde timpul”, a precizat Greg Schneifer, vicepreședinte executiv al organizației, în timp ce sunt din ce în ce mai puțini supraviețuitori ai Holocaustului încă în viață ca să-şi spună povestea.

„Dacă lăsăm aceste tendințe să continue pentru încă o generație, lecțiile cruciale din această parte oribilă a istoriei ar putea fi pierdute”, a adăugat acesta, citat de Sputnik France

O cifră a dezamăgit asociaţia în mod special, și anume că 11% au răspuns că evreii au provocat Holocaustul. Mai mult, cifra crește la 19% în statul New York, care are cea mai mare populație evreiască, și la 16% în Louisiana și Montana.

O mare parte a problemei provine de la rețelele de socializare, notează organizația, 49% dintre respondenți spunând că în spațiul virtual au citit negări sau dezinformări despre Holocaust în ultimii cinci ani. La nivel național, aproape o treime dintre respondenţi au văzut simboluri naziste afișate în acest spaţiu, iar Nevada și New York urcă la 70%, respectiv 67%.

Totuși, potrivit lui Schneifer, această „lipsă generală de cunoştinţe cu privire la Holocaust”, combinată cu numărul tinerilor americani care asistă la afirmaţii de negare sau la observații denaturate, confirmă faptul că trebuie „să luptăm împotriva acestei deformări a istoriei și să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a împiedica giganții social media să permită acest conținut dăunător pe platformele lor”.

În acest sens, „Conferința privind revendicările” a lansat recent mișcarea #NoDenyingIt, care are scopul de a distribui mărturii video ale supraviețuitorilor Holocaustului și de a solicita CEO-ului Facebook, Mark Zuckerberg, eliminarea de pe site-ul de social media a tuturor formelor de negare a Holocaustului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Holocaust: Istorii cutremurătoare despre evreii din Telenești – se auzeau strigăte ...
Tagurile:
holocaust, tineri, americani

Știrile Zilei